Dreptul penal italian distinge ȋntre pedepse principale și accesorii.

                Astfel, conform art.17 c.p.i., pedepsele principale stabilite pentru delicte sunt: pedeapsa cu moartea, detenţiunea pe viaţǎ, recluziuneași penalizarea (multa), iar pedepsele principale stabilite pentru contravenţiuni sunt: arestarea și amenda (ammenda). Detenţiunea pe viaţǎ, recluziunea și arestul sunt pedepse privative de libertate, iar penalizarea și amenda sunt pedepse pecuniare.

                Articolul 62 c.p.i. prevede următoarele circumstanţe atenuante comune:

1) Săvârșirea faptei din motive de o deosebită valoare morală și socială (art.62 nr.1 c.p.i.)

                2) Săvârșirea faptei în stare de mânie determinată de fapta injustă a altuia (art.62 nr.2 c.p.i.)  

                Este ceea ce se cunoaște sub numele de „provocare”.

            Articolul 61 c.p.i. prevede următoarele circumstanţe agravante comune:

                1) Săvârșirea faptei din motive josnice sau nesemnificative (art.61 nr.1 c.p.i.)

                2) Săvârșirea faptei pentru a înlesni sau a ascunde săvârșirea altei infracţiuni, sau pentru a-și asigura produsul, profitul sau preţul pentru sine sau pentru alţii, sau pentru a se sustrage de la răspunderea penală pentru o altă infracţiune (art.61 nr.2 c.p.i.)

              1. Penalizarea

                Articolul 24 c.p.i. prevede cǎ penalizarea (multa) este pedeapsa pecuniarǎ pentru sǎvârșirea unui delict și consistǎ ȋn vǎrsarea ȋn contul Statului a unei sume de bani. Importul acesteia - așa cum a fost actualizat prin legea nr.94/2009 – variazǎ de la un minim de 50,00 de euro la un maxim de 50.000,00 de euro.

Pedepsele principale privativede libertate sunt:

A. Pedeapsa cu moartea (art.21 c.p.i.) - Pedeapsa cu moartea a fost abolită în Italia prin Legea nr.589 din 13 octombrie 1994 nu numai pentru infracţiunile de drept comun, dar și pentru cele prevăzute de codul penal militar de război.

·         

         Legea nr.689/1981 a prevăzut posibilitatea – acolo unde subzistă condiţiile necesare – ca judecătorul să poată înlocui pedeapsa privativă de libertate pe un termen scurt, cu o sancţiune diversă, și anume cu regimul de semidetenţie, cu libertatea controlată sau cu pedeapsa pecuniară corespondentă fiecărui tip de infracţiune (penalizarea pentru delicte și amenda pentru contravenţii).

           Măsurile de siguranţă reprezintă o serie de mijloace individuale de prevenţie şi preîntâmpinare a săvârşirii unor fapte prevăzute de legea penală, deoarece aplicarea acestora este strâns legată de înlăturarea unui pericol social concret reprezentat de persoana făptuitorului şi care nu poate fi eliminat altfel.

           După cum rezultă din prevederile art.99 c.p.i., aşa cum a fost modificat prin legea nr.251 din 5

         “Obişnuinţa delincvenţială” reprezintă condiţia persoanei care, prin desfăşurarea persistentă a unei activităţi infracţionale, demonstrează că a achiziţionat o aptitudine semnificativă de a comite fapte prevăzute de legea penală.

                Legislatorul italian a prevăzut două forme ale obişnuinţei infracţionale:

     În afara unor excepţii destul de rare, de regulă pedeapsa prevăzută de codul penal pentru infracţiuni este indicată între o limită maximă şi una minimă; judecătorul este cel care apreciază, de la caz la caz, care este pedeapsa la care va fi condamnat infractorul. Puterea judecătorului de a determina pedeapsa în concret este prin esenţă, discreţională,